George Sorescu (23.09.1927-02.04.2021)


George Sorescu s-a născut la 23 septembrie 1927, la Bulzești, localitatea doljeană intrată în nemurire grație în special Liliecilor lui Marin Sorescu. Este fiul Niculinei-Nicolița (n. Ionescu) și al lui Ștefan Sorescu. Primele clase primare le face în localitatea natală, le continuă la Liceul „Frații Buzești” din Craiova, absolvite în 1949. La Universitatea din București urmează cursurile Facultății de Filologie , finalizate în 1953, fiind repartizat la celebrul liceu „Traian” din Turnu Severin, unde a condus cenaclul literar „Alexandru Vlahuță”, la care a participat și Marin Sorescu în timpul vacanțelor studențești, în 1957 autorul Liliecilor citind în cenaclu un grupaj de poezii. În Turnu Severin, profesorul George Sorescu frecventează celebra bibliotecă constituită în urma donației lui Ioan G. Bibicescu (folclorist, guvernator al Băncii Naționale a României), unde descoperă manuscrisul La Leucaide d 'Alviro Corintio – Dacico de Gh. Asachi, cuprinzând sonete în stil petrachist, texte poetice în limba italiană, pe care le-a tradus, versificat în limba română și le-a editat în anii 1974, 1991 și 2015. De altfel, Gheorghe Asachi – viața și opera este titlul tezei de doctorat susținută în 1970 la Universitatea din București, sub conducerea științifică a lui Dumitru Micu, în comisie figurând Al. Dima, Eugen Todoran și Ovidiu Papadima.
Despre această teză, reală contribuție de critică și istorie literară, s-au pronunțat specialiști de renume. D. Micu remarcă că „tânărul cercetător (G. Sorescu n.n.) nu se limitează însă la strângerea la un loc a datelor cuprinse în diverse studii (...) El a purces la detectarea de noi izvoare biografice, răscolind periodice și arhive, punând la contribuție manuscrise neintrate anterior în atenția cercetătorilor (...) Întocmește cea mai solidă, mai coerentă biografie scrisă până în clipa de față a celui care a fost unul dintre ctitorii culturii și civilizației românești din veacul al XIX-lea”. Ov. S. Crohmălniceanu vizează „o conluzie surprinzătoare” și anume: „Punctul cel mai mult de realizare a lui Asachi îl găsim în versurile sale erotice italienești”, „adevărate poezii străbătute de o simțire autentică”. Pentru Teodor Vârgolici, „G. Sorescu are meritul de a fi descoperit și sintetizat o multitudine de elemente inedite care reconstituie, într-o imagine unitară, cuprinzătoare și interesantă, relațiile lui Gh. Asachi cu Bianca Milesi”.
Cititor activ și frecvent al Bibliotecii „I. G. Bibicescu” din Turnu Severin, împrietenindu-se cu bibliotecarul șef, George Sorescu a reușit să salveze o prețioasă arhivă aparținând fondatorului(291 de documente din perioada 1881-1926), care urma să fie dusă la topit, nefiind conforme cu ideologia epocii. El a păstrat cu sfințenie aceste documente, așteptând vremuri mai bune spre a fi valorificate. A apelat și la mine să-i găsesc un editor cercetător; l-am recomandat pe istoricul Tudor Rățoi (fostul director al Arhivelor Naționale din Mehedinți) și astfel a apărut cartea Ioan G. Bibicescu, folclorist și om al cetății, în corespondență și documente, ediție alcătuită și îngrijită, note și indici de George Sorescu și Tudor Rățoi, apărută la Editura Didahia a Episcopiei Severinului și Strehaiei (cu binecuvântarea P.S. Nicodim), în 2019. Tudor Rățoi elaborează o pertinentă introducere la această colecție de documente, iar George Sorescu publica studiul „I.G. Bibicescu – un folclorist uitat”.
La început de an universitar, 1961, G. Sorescu se transferă la Craiova, ca asistent la Facultatea de Filologie din cadrul Institutului Pedagogic, împreună cu soția, Constantina (mama lui Radu Sorescu), asistent al profesorului Ion Zamfirescu. După înființarea Universității din Craiova, obține prin concurs, în 1966, postul de lector, parcurgând toate treptele didactice universitare: conferențiar în 1972, fiind titularul cursului de bază, Istoria literaturii române (1830-1860), extinzând din 1978 perioada Istoriei literaturii române de la 1860-1900, predând opțional: Evoluția romanului românesc (1705-1900); Eminescu – Poetul și Capodopere. Note și variante. La 1 octombrie 1990 obține, tot prin concurs, titlul de profesor universitar, adâugându-se la cursurile anterioare, cel opțional: Structuri poetice-clasice și moderne. Din 1992, a primit dreptul de a conduce doctorate, îndrumând peste 35 de doctoranzi, printre ei numărându-se personalități românești remarcabile.
Din 1980 este membru al Uniunii Scriitorilor din România.
A debutat în 1957 cu versuri în „Oltenia literară” și a colaborat la „Ramuri”, „Tribuna”, Convorbiri literare”, „Lamura”, „Literatorul”, „Analele Universității din Craiova”, „Limba și Literatura”, „România literară”, „Vatra” etc.
În afara celor celor trei ediții din Leucaida lui Gh. Asachi (versuri, 1970); G. Sorescu a mai publicat: Întoarcerea Euridicei (versuri, 1970); Desen sonor (versuri, 1978), Stucturi erotice în poezia română (1982, premiul Uniunii Scriitorilor, 1983); Scriitori români (1830-1870). Sinteze literare (1991); Neodihna vămilor (nuvele și povestiri, 1994), Aripi în timp (versuri, 1994); Neliniștea esențelor (studiu critic, 1996, premiul Uniunii Scriitorilor); Colocvii în Grădina Hesperidelor (2002). A îngrijt o ediție din Făt Frumos din lacrimă de Eminescu (1995).
Dar, ca editor, G. Sorescu s-a preocupat intens de opera postumă a fratelui său, Marin Sorescu, publicându-i: Versuri inedite (2001), Săgeți-postume (2002), Parodii. Fabule. Epigrame (2003), Proză scurtă (2003).
A editat Jurnalele lui Marin Sorescu, o ediție critică, academică, din toate jurnalele soresciene urmând să completeze și să finalizeze colecția „Opere fundamentale”, inițiată și coordonată de Eugen Simion, la Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, sub egida Academiei Române, ediție îngrijită de Mihaela Constantinescu-Podocea prin colaționarea cu manuscrisele soresciene originale.
Despre opera lui G. Sorescu s-au pronunțat, în cuvinte apreciative, D. Micu, Ov. S. Crohmălniceanu, Fl. Firan, Al. Piru, Marian Popa, M. Duțescu, Mihaela Andreescu, Gabriela Păsărin, Teodor Vârgulici, Ov. Ghidirmic, Fl. Miu, Eugen Simion, Mihaela Podocea-Constantinescu etc.
George Sorescu ne-a părăsit într-o frumoasă zi de primăvară, 2 aprilie 2021, alăturându-se celorlalți membri ai dinastiei Sorescu, lăsând în urmă un nume și caracter pilduitor. Este înmormântat la Cimitirul „La lilieci” din Bulzești.