Comitetul de conducere al Filialei Craiova a USR anunță că până la 30 octombrie 2019 se vor putea depune personal sau se vor trimite prin poștă, la sediul actual al Filialei Craiova, volumele apărute în 2018 pentru decernarea premiilor anuale. Pentru volumele expediate prin poștă se va menționa pe plic PENTRU PREMIILE USR CRAIOVA 2018.
Lista volumelor depuse va fi făcută publică la 5 noiembrie a.c. Aceasta va fi înaintată în timp util juriului ales prin vot de către Comitetul de conducere. Data, ora și locul ceremoniei de înmânare a premiilor vor fi anunțate imediat după comunicarea listei premianților. Componența juriului va fi de asemenea anunțată la scurt timp după ce va fi stabilită, cel mai târziu până la 15 octombrie 2018.
Totodată, membrii USR Filiala Craiova sunt rugați, în perspectiva agendei de evenimente, proiecte și programe ale filialei din 2020, să trimită propuneri, sugestii sau să exprime initiative până cel târziu la data de 1 decembrie a.c. Sugerăm ca propunerile să conțină și sursele de finanțare, susținerea logistică, de promovare etc. Toate propunerile și orice semnalări de probleme vor fi trimise pe adresă electronică a Filialei: uniuneascriitorilorcraiova@gmail.com.
Președinte USR Craiova, Ioan Lascu
Comitetul de conducere al Filialei Craiova a USR