,,Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit!”
Festivalul Internaţional „Alexandru Macedonski”, ediţia a III-a
În zilele de 28 şi 29 mai 2021, Uniunea Scriitorilor din România, prin Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor, în colaborare cu Consiliul Judeţean Dolj (prin instituţiile subordonate: Biblioteca județeană „Alexandru şi Aristia Aman”, Muzeul de Istorie „Oltenia”), Primăria municipiului Craiova (Casa de cultură „Traian Demetrescu”), Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi Primăria comunei Goieşti, judeţul Dolj, organizează cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional „Alexandru Macedonski”. Manifestările culturale ce se vor desfăşura cu acest prilej vor reuni personalităţi ale culturii naţionale şi locale, precum şi din Republica Moldova şi Franţa, scriitori, critici şi istorici literari care se vor întruni în două sesiuni de comunicări ştiinţifice dedicate vieţii şi operei scriitorului, dar şi actori şi muzicieni profesionişti inspiraţi de opera poetică a lui Alexandru Macedonski.
În colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, cu aceeaşi ocazie se va organiza şi o expoziţie de documente inedite care vor ilustra viaţa şi opera marelui scriitor omagiat.
Prin urmare, prieteni ai creaţiei literare a lui Alexandru Macedonski, vă invităm să participaţi la eveniment, înscrierea urmând a fi făcută pe adresele ioanlascu75@yahoo.com şi office@ionmunteanu.eu până pe 5 mai 2021 (nume participant, date de contact (telefon mobil & adresă e-mail), titlul comunicării şi numărul de pagini, cu aproximaţie), iar până pe 20 mai 2021, pe aceleaşi adrese, aşteptăm textul integral al comunicărilor dumneavoastră. Ele vor fi susţinute în cadrul Festivalului, la Biblioteca judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova şi, a doua zi, în sala de festivităţi a Primăriei comunei Goieşti, ulterior fiind publicate în volumul III al Caietelor macedonskiene.
Cu preţuire,
Ioan Lascu,
Preşedinte al Filialei Craiova a U.S.R.